Performer: Marina Fluerașu
Regie: Casandra Topologeanu
Scenografie: Traian Tuță
Sound design: Ovidiu Cristian
Durată: 1 oră și 20 de minute
Data premierei: 27 octombrie 2023
Spectacol recomandat persoanelor peste 15 ani.
"LOVERBOY" este un spectacol despre lipsa iubirii, inspirat din mărturiile victimelor traficului de ființe umane, racolate prin metoda Loverboy. Spectacolul vorbește despre lipsa ocrotirii propriului ecosistem, lipsa educației și a protecției sociale, în contextul declanșării războiului din Ucraina.
EA crede că un EL este prințul din poveste. EL crede că EA este doar o marfă avantajoasă. Fetele, de multe ori minore, ajung să se prostitueze din iubire pentru un Loverboy care le promite o viață perfectă. Iluzia nu ține cont de educație. Deși procentul victimelor din medii defavorizate este unul alarmant, oare câte studente provenind din familii obișnuite refuză să vorbească din cauza rușinii?
"LOVERBOY" este un colaj performativ creat în urma documentării unor cazuri reale de abuz și invită cu umor și gingășie la o sinceră analiză a unui viitor în care ura, puterea, și războiul sunt acceptate ca simple normalități.