CUI SE ADRESEAZĂ CURSUL? Cursul se adresează părinților interesați de dezvoltarea personală. Pot participa și persoane fără copii cu precizarea că totul va fi prezentat și din perspectiva copilului și cum îl afecteaza pe acesta comportamentele nesănătoase ale părinților.
TRAINER: psihoterapeut părinți și copii Adina Botiș, https://rosst.ro/contact
SESIUNEA 2 – JOI 25 septembrie
În prima sesiune împreună cu părinții am început să identificăm cele mai frecvente emoții negative pe care le simt în acest moment în relația cu copilul, am lucrat pe situații concrete cu care au venit părinții și a fost mult mai evident pentru ei faptul că ceea ce spun si fac are legătură cu ei și are rolul de a le regla lor emoția de moment, de furie, de frică, de neputință, etc. S-au putut vedea din exterior, au realizat cum se simte copilul atunci când se comportă astfel, au realizat că este o reacție egoistă care nu are legătură cu nevoile reale ale copilului, iar copilul se simte în acel moment neînțeles, singur și neacceptat. Reacțiile nesănătoase ale părinților pot fi încadrate în trei categorii: comportament sau coping de renunțare/resemnare, de evitare și de compensare (Young Jeffrey și Janet Klosko,1994). În sesiunea 2 vom detalia aceste mecanisme în situațiile concrete dintre părinți și copii, precum și modul în care au fost învățate, efectele negative asupra lor și asupra copiilor și identificarea perspectivei și a nevoii reale a copilului în acea situație.
Cursul este unul deschis, adică participarea la o sesiune nu e condiționată de participarea la oricare alta, părintele putând opta pentru temele care îl interesează cel mai mult.