Eviction (2023)

Unknown Personal Histories este un double bill curatoriat de Diana Biclineru în cadrul programului pentru tineri curatori F-SIDES Wildcards.

Eviction (2023), Canada

Regia: mathilde capone

Director de imagine: Ariane Turmel-Chénard

Durată: 1h 12 min.

Premii: People’s Choice Award - Montreal International Documentary Festival (RIDM), Pierre-Et-Yolande-Perrault Award - Rendez-vous Québec Cinéma

Sinopsis: Pe strada Parthenais din Montreal, un colectiv queer locuiește din 2010 într-o clădire închiriată care a devenit, în timp, un spațiu comunitar, unde organizează petreceri și cine. 12 ani mai târziu, proprietarul vinde clădirea, iar membrii comunității sunt forțați să evacueze spațiul. mathilde capone urmărește frământările locuitorilor pe o perioadă scurtă înainte de mutare.

Aceștia se confruntă cu o piață imobiliară inaccesibilă și se întreabă dacă pot găsi un alt spațiu în care să locuiască în continuare împreună. În cele 10 zile în care se filmează, aceștia discută în fața camerei despre ce a însemnat acest loc de-a lungul timpului și cum a contribuit la sentimentul de apartenență. Documentarul oferă un portret intim al comunității care trece prin pierderea locuinței și este, în același timp, un manifest împotriva gentrificării.

 ⏰ 19:30

Discuție despre lupta împotriva evacuării și identitate cu Cristina Mitroi, activistă romă queer, parte din echipa spectacoului Reguli de Supraviețuire și Irina Zamfirescu, activistă pentru drepturile omului și Lect. univ. dr. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială UNIBUC.

•••

Acest double bill aduce în prim-plan perspectivele și vocile unor personaje reziliente care se confruntă cu evacuarea în două contexte și spații urbane diferite - Montreal și Istanbul. Cele două filme se completează într-un dialog pe tema legăturii dintre spațiul locuit, identitate și memorie. Sunt complementare inclusiv prin forma cinematografică: un documentar care se construiește organic în interiorul unei comunități și o ficțiune la granița realității, care dezvăluie un portret intim inspirat de unchiul regizoarei.

mathilde capone în Éviction (2023) și Pelin Esmer în 10 to 11 (2009) explorează istorii personale profund marcate de spațiile locuite și, în același timp, aduc o critică la adresa dezvoltării continue, agresive și nesustenabile a orașelor, hiperurbanizării, dislocării locuitorilor pentru profit.

Prin povestea evacuării comunității queer din strada Parthenais din Montreal, prin imaginea lui Mithat care rămâne singur în blocul său din Istanbul după ce toți vecinii și-au părăsit locuințele pentru promisiunea unui locuințe mai sigure și mai moderne, cele două filme ne invită să ne întrebăm: cum ne modelează spațiul locuit identitatea și memoria? Ce pierdem în urma demolărilor, a reconstrucțiilor? Cine își permite să trăiască decent în marile orașe?

În Éviction, mathilde capone urmărește procesul rapid al tranziției forțate al comunității queer din Parthenais, cu care are legături strânse. Membrii comunității urmează să evacueze clădirea în care trăiau ca un colectiv de peste 12 ani.

Documentarul alternează între vocea colectivă și vocea individuală și oferă o privire intimă în interiorul colectivului, unde obiectele personale devin simboluri ale celebrării identității queer – cum sunt, de exemplu, obiectele de mulaj care marchează schimbările corpului uneia dintre persoanele aflate în tranziția medicală.

Comunitatea din acest spațiu funcționează ca o plasă de siguranță emoțională, permițându-le celor ce urmează să fie evacuați să accepte mai ușor mutarea, să navigheze împreună incertitudinea și să caute soluții.

Acest tip de locuire reprezintă un spațiu sigur, de acceptare, un spațiu al solidarității, al familiei alese, dar și expresia identității. Evacuarea înseamnă nu doar pierderea locului fizic, ci și ștergerea unei istorii colective – o istorie care, asemenea multor istorii queer, nu este documentată oficial. Éviction este și o recuperare a acestei istorii prin autoreprezentare. În același timp, deschide o discuție despre accesul la locuire și memoria orașului.

În 10 to 11, Pelin Esmer explorează linia dintre ficțiune și realitate, construind pe documentarul filmat cu câțiva ani înainte (The Collector, 2002) despre unchiul său, care este și actorul principal din acest film. Mithat este un colecționar care trăiește într-un apartament din Istanbul, plin de obiecte adunate de-a lungul timpului. Colecția de obiecte și apartamentul ticsit devin și ele un personaj central, care substituie alte relații – aflăm că Mithat a fost căsătorit și a ales colecția în detrimentul soției sale.

Clădirea în care locuiește urmează să fie demolată, iar Mithat se confruntă cu riscul pierderii nu doar a locuinței, ci a unei întregi lumi. Fiecare obiect – ziare, etichete de la pâinea pe care o mănâncă zilnic, înregistrări ale conversațiilor, volumele Enciclopediei Istanbulului – devine o dovadă a existenței, o extensie a sinelui, o arhivă a memoriei individuale, dar și a orașului – vedem cum Mithat nu colecționează doar obiecte rare, ci și obiecte produse în masă pe care le găsește în bazar, iar fiecare din acestea poate povesti câte ceva despre Istanbul.

Apartamentul lui Mithat încapsulează Istanbulul într-un microunivers. Decizia lui Mithat de a nu pleca din apartament și de a nu înlocui tot ce are cu ceva mai modern și sigur, așa cum le este promis locatarilor, este și refuzul ștergerii identității. În absența anticipării și a pregătirii pentru evacuare, aceasta amenință să devină un eveniment și mai brutal și tragic. Apartamentul lui Mithat este ca o pânză de păianjen clădită cu atenție, unde fiecare obiect are însemnătate, dar nu suficient de puternică în fața hiperurbanizării și a demolării.

Acest double bill invită la o reflecție asupra impactului pe care pierderea locuințelor și urbanizarea rapidă îl au asupra identității și memoriei. Cele două filme pot deschide conversații despre cum crearea de profit pe piața locuințelor poate adânci inegalități deja existente în societate, despre dreptul la locuire, criza locuirii în marile orașe și cum aceasta afectează comunitățile.

Text curatorial scris de Diana Biclineru.

Proiect co-finanțat de AFCN.

Parteneri: Institutul Francez, E-Romnja, Studiourile Ferentari, Antropedia, Scena9.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

•••

F-SIDES este o platformă de filme și discuții feministe.

Site: f-sides.ro

Instagram: https://www.instagram.com/f_sides_cineclub/

Facebook: https://www.facebook.com/FSidesCineclub

TikTok: https://www.tiktok.com/@f_sides_cineclub