Ajunul Anului Nou, 1999. Un bărbat este împuşcat mortal în timpul unei partide de vânătoare. Agachi, un tânăr anchetator aflat la început de carieră, este trimis din capitală pentru a decide dacă e vorba de o crimă sau de un accident. Curând, acest caz în aparenţă simplu se va transforma într-o probă de conștiință.
Un tânăr își dorește să deschidă un nonstop, dar nu dispune deocamdată mijloacele financiare. Un grangur local îi oferă o sumă importantă de bani pentru un transport în aparență simplu, doar că lucrurile se vor complica numaidecât. Convins la început că și-a vândut doar serviciile, tânărul înțelege, când este prea târziu, că și-a vândut de fapt conștiința.
Este O ZI CU TOTUL NOUĂ pentru Peter Parker. Lupta sa cu normă întreagă, ca Spider-Man, împotriva criminalității, într-o lume care nu-și amintește de el - și presiunea de a-și vedea vechii prieteni mergând mai departe - declanșează o schimbare în Peter pe care s-ar putea să nu o poată controla....Vezi mai multe detalii
În locul unde Carpații întâlnesc Marea Neagră s-a creat cea mai mare zonă umedă a Europei, un loc cu o biodiversitate legendară şi nenumărate istorii. Iată povestea unică a acestui loc fabulos, spusă prin vocea personajului care face totul posibil: apa.
Laura are 45 de ani şi suferă de amnezie. Ea și familia ei pornesc într-o călătorie spre Turcia, doar pentru a se trezi prinși cu toţii într-un joc de iluzii care distorsionează realitatea, punându-le la încercare alegerile și încrederea și ducând la situații hilar de iraționale.
Lumea întreagă a văzut cum mulţimile furioase l-au determinat pe Ceauşescu să fugă într-un elicopter. Într-un orăşel liniştit de lângă capitală, patronul unui post TV local vrea să răspundă la o întrebare care de 16 ani nu-şi găseşte răspunsul: a fost sau n-a fost revoluţie în oraşul lor?
INTRARE LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE
Este începutul anilor ’30, când nonconformista pictoriţă Leonora Carrington ajunge la Paris şi se alătură unor personalităţi marcante ale curentului suprarealist precum André Breton şi Salvador Dalí. După o relaţie tumultuoasă cu artistul Max Ernst, care o va determina să-şi înfrunte propriii demoni, Leonora fuge de război în Mexic, unde se va descoperi pe sine....Vezi mai multe detalii
Gianina lucrează ca menajeră pentru o familie înstărită din Bordeaux. Se dedică total îngrijirii fiului angajatorilor ei, în timp ce fiica ei creşte departe de ea, în România. Crăciunul se apropie, iar Gianina speră să-şi poată revedea fetiţa.
Într-un mic oraș din România, un grup de adolescenți învață să se descurce fără părinții lor plecați în străinătate. Forțați să devină adulți prea devreme, își construiesc propria familie într-o încercare disperată de a umple golul. În centrul lor e Flavia, o tânără puternică, obișnuită să își ascundă emoțiile în spatele sarcasmului, dar pe care grija pentru ceilalți o va face să descopere un nou sens.
Legendarul Magnus Öström, tobarul de la Esbjörn Svensson Trio, RYMDEN, Liberetto și Magnus Öström Quartet, sosește în premieră la Sibiu, cu ultimul său proiect: un duo energic și intens cu enigmaticul pianist Andrii Pokaz, originar din Odesa. Jazz Fan Rising găzduiește 𝗝𝗮𝘇𝘇𝗮𝗺𝗯𝗮𝘀𝘀𝗮𝗱𝗲𝗻, un turneu care promovează cele mai noi tendințe din jazzul suedez....Vezi mai multe detalii